Castelul singuratatii

La capatul celui mai lung drum se afla un castel peste care timpul a trecut parca prea repede. Pereti care odinioara erau albi  au acum culoarea unui cer innorat, gradina din jurul castelului care odata era presarata cu trandafiri este ingradita de buruieni inspaimantatoare.Inca de la intrarea in castel un miros invechit ma urmareste, camerele sunt inbacsite. Totul e intunecat, iar tot castelul este pregatit de nunta numai ca florile sunt ofilite si totul este acoperit de un strat gros de praf. Toate ceasurile din castel sunt oprite la ora 15:30, acele ceasului stau ingetate asteptand sa se invarta din nou. In sufragerie dau peste o imagine care ma marcheaza ar putea marca si cea mai insensibila persoana. O masa lunga plina cu bunatati stafidite si uscate, flori peste care anii au trecut ca un vuiet asteapta in mijlocul camerei, langa masa se afla o batrana imbracata intr-o rochie gri care odata a fost o rochie de mireasa, materialul a devenit putred iar partea de jos a ajuns franjuri. Povestea  i se citeste in ochi, pot sta ore in sir sa privesc , am stat ceva si sa nu m-a intrebat  nimic dar  vreau sa aflu povestea pe care chipul sau o ascunde. Nu am scos nici un sunet si m-am asezat langa ea asteptand…Imi doream sa o ascult, si-a dat seama de intentia mea si a inceput sa povesteasca, ii urmaream fata care incet incet i se schimonosea de durere.

„ Era ziua nuntii noastre, totul era perfect. La ora 12:30 trebuia sa apara printul meu sa oficiam casatoria, am asteptat, am asteptat, am asteptat…Dupa jumatate de ora am trimis acasa pe toata lumea inclusiv pe slujitori. Am asteptat 3 ore la poarta castelului dar nu a mai aparut nimeni. Am incuiat poarta, am intrat in casa si am oprit toate ceasurile. In acea zi izvorul lacrimilor mi-a fost secat… Iubirea pentru el inca e in sufletul meu, iar eu am lasat anii sa treaca fara sa mai tin cont de zilele care trec rapid pe langa mine…”

Si asa batrana isi spune povestea plina de durere, iar eu puteam sa o ascult la nesfarsit,  obiceiurile sale au ramas aceleasi, totul este impietrit. Am ascultat-o 2 ore…Singurul foc din acea casa este doar cel din inima ei pentru printul sau. Povestea ei s-a terminat inainte sa inceapa…

Ascultand-o am ajuns in stadiul in care nu ma mai puteam controla, lacrimile izbucneau, nu vroiam sa plang in fata ei, nu vroiam sa o fac sa se simta ciudat, brusc am inceput sa ador acea batrana trecuta prin apa si prin foc pentru iubirea ei neimplinita. Mi-am cerut scuze si am zis ca trebuie sa plec, iar ea desi parea o statuie si-a dezvaluit o parte din blandetea ce o caracteriza la un moment dat si imi zice ca ma asteapta de oricate ori vreau sa ma duc.

Plec si incerc sa nu ma uit inapoi, imaginea mi-a ramas adanc intiparita in minte, parca m-am intors in timp si nu mai gasesc drumul spre casa, ma ratacesc pe cel mai lung drum si dispar…