Doar un cuvant…

Dificil, un cuvant pe care il folosim toti si fiecare intr-un mod diferit. Ce inseamna dificil?

Iata ce spune dex-ul:

DIFICÍL ~ă (~i, ~ e) 1) Care se face cu mari eforturi; greu de realizat. 2) Care provoacă griji și incomodități.

Dar ce e de fapt dificil pentru tine?

Image
source: devinatart.com

Il folosim atat de des si de fiecare data are un sens si o intensitate diferita, probabil daca ar exista cate un cuvant pentru fiecare nuanta a cuvantului ar fi sute de cuvinte.

Dificil e atunci cand nu te poti hotara cu ce sa te imbraci, atunci cand ai o problema de rezolvat si nu stii de unde sa incepi, atunci cand te-ai impotmolit cu masina in zapada si nu mai reusesti sa scapi, atunci cand trebuie sa dai cuiva o veste proasta, atunci cand nu reusesti sa iti pastrezi cumpatul in fata unui om care te intimideaza, atunci cand nu poti spune ce gandesti pentru ca nu stii ce reactie vor avea ceilalti, atunci cand nu poti exprima ce simti pentru ca ti-e teama etc.

Cred ca dificil inseamna mai mult de atat in diferite situatii.

Dificil este acel moment in care esti atat de confuz si naiv incat nu stii cum sa confrunti o situatie cu care nu te-ai mai intalnit niciodata, cand nu stii daca sa vorbesti sau sa taci, cand nu stii daca trebuie sa te indepartezi sau sa ramai in umbra pentru o perioada, cand iti doresti atat de tare sa fii aproape incat trebuie sa stai putin deoparte, cand ti-ai dori sa stii ce sa faci, cand ti-e teama sa faci orice pas pentru ca ti-e teama sa nu pierzi lucrul pentru care te lupti.

Nimic in jurul nostru nu este facil dar asta nu inseamna ca totul este dificil. Cateodata ne regasim cu totii intr-un purgatoriu al dificultatii, cheia e sa lupti pentru ce simti ca merita, indiferent de gradul de dificultate.

Odata ce ti-ai dat seama ca merita sa lupti pentru singurul lucru ce te face sa fii tu insuti si nu numai, cauti metode prin care sa faci ca acest grad sa scada. Dificultatea situatiei poate scadea in cele mai multe cazuri, in altele poate nu, dar uneori rabdarea si timpul pot pune un val peste greutatea situatiei sa o faca mai digerabila, in alte situatii miza te face sa ai rabdare si sa astepti ca dificultatea sa scada si soarele sa rasara.

In oricare dintre cazuri „dificil” e acolo, depinde doar de noi daca alegem sa il transformam in facil, sa lasam valul timpului si al rabdarii sa faca totul mai digerabil sau sa asteptam ca soarele sa rasara.

Poate nu stiu cum sa ma descurc cu asta, dar nu ma opresc sa-mi doresc, astept doar ca soarele sa rasara!

Image
source: deviantart.com

PS: Indiferenta nu e cheia!

Anunțuri

Daca n-o sa prindem sfarsitul de an, o sa prindem sfarsitul lumii

epic_keys_by_drayok-d3h8i5w
via Deviantart.com

Uite asa, cu temerile dupa tine, pornesti in cea mai excitanta calatorie. Nu exista comparatie, nu exista precedent si se poate anunta a fi cea mai lunga si frumoasa calatorie de care poate sa aiba parte cineva.

Totul pleaca de la literele alandala scrise de el, care ti se amesteca in cap si in suflet iti formeaza cuvinte. Apoi vocea vine si iti completeaza fiecare sunet pe care l-ai auzit vreodata, si sunetul lui e diferit, necunoscut tie pana acum, este perfect . Cand auzi „Baby” cu sunetele alea perfect articulate, inima ti se urca in gat oprindu-ti respiratia.

Trupul lui, ca o sculptura perfecta a unui mare artist, completeaza tabloul calatoriei catre Nirvana. Liniile perfect conturate se aliniaza pentru a desavarsi creatia, fiecare centimetru de piele fina pe care il atingi, iti da fiori.

Cand trupul lui atinge trupul tau, se creeaza perfectiunea. Cele doua structuri total diferite se contopesc perfect, nu exista nici un spatiu liber intre ele si toata energia emanata de fiecare se transmite de la unul la celalalt, fara a se pierde prin fisuri.

Se spune ca atunci cand nu exista fisuri, obiectul este perfect. Trupurile astea mentin toata energia pentru a se trimite unul pe celalalt mai aproape de Nirvana.

Cand fizicul se desavarseste, metafizicul isi face aparitia si scoate la iveala toate legaturile care sunt mai presus de intelegerea umana, toate frazele incepute de ea si terminate de el si invers, toate sentimentele amestecate, toate visele. Toate lucrurile care completeaza fizicul.

Perfectiunea se va atinge intotdeauna daca pui laolalta doua persoane imperfecte.

Nu exista persoane perfecte, EXISTA CUPLURI PERFECTE.

Fresh new start

a_fresh_new_start_in_everything_by_beyondimpression-d4t7ndb
via Deviantart.com

Cu totii o luam de la capat, de mai multe ori.

Incepem ceva, terminam si o luam iar de la capat, si asta continua la nesfarsit. In general ne e teama de un nou inceput, ne scoatem la suprafata toate temerile, ne ascundem toate defectele si incercam sa fim perfecti fata de noua persoana.

Gresit! Perfectiunea unui nou inceput, nu consta in a-ti ascunde defectele, perfectiunea consta in a fi asa cum esti tu.

Cum o spun de fiecare data, lucurile bune vin atunci cand nu te astepti. Te trezesti dimineata, iti vezi de treburile obisnuite si intr-un moment al zilei ti se intampla ceva neasteptat si minunat care te duce cu pasi repezi catre un nou inceput.

Si se intampla total diferit fata de cum ti-ai imaginat, inima iti alearga cu 100km/h de fiecare data cand il vezi si nu, nu ai temeri, stii ca totul va fi la fel de perfect ca data trecuta.

Teama unui nou inceput dispare la prima atingere.

Perfectiunea se construieste din micile imperfectiuni alte fiecaruia. Si iata cum se contureaza totul. Fiecare piesa din puzzle se aseaza fix acolo unde trebuie, fara sa fie nevoie sa o ghidezi.

Semnele apar si dispar, dar intotdeauna se potrivesc.

Temerile, neincrederea, panica, deznadejdea, timpul si rabdarea danseaza lasciv construind perfectul.

Balanta

decisions

Greu e cateodata sa te hotarasti ce sa faci cu viata ta.
Nu stii ce decizii sa mai iei, te duci cum bate vantul si la un moment dat te trezesti ca dintr-un vis si nu mai stii unde esti.
E placut pana la un punct, sa vezi, sa vrei, sa primesti si apoi sa mergi mai departe. Dar vine o vreme cand vezi dar nu mai vrei, vrei dar nu mai primesti si apoi nu mai poti trece mai departe. Eh atunci sa te tii. Ca nu stii de unde s-o mai apuci. Ti se pune valul pe ganduri, nu mai poti face diferenta, nu mai stii ce e bine, nu mai stii ce e rau si ce e cel mai important, ti-e greu sa iti dai seama ce e cel mai bine pt tine. Si ideea e sa o faci tu singur, pentru ca de fiecare data cand ceva ti se intampla sau cand ajungi intr-o stare asemanatoare, toti cei din jurul tau te bombardeaza cu sfaturi, cu fapte, se contrazic intre ei si tu, unul ce tocmai a picat din cer, nu mai stii sa discerni.
Si plin de informatii si contrainformatii, fara sa stii care sunt date cu drag care nu, esti impins la nivel subcobstient sa iei decizii de moment.
Decizii care sunt ca niste curve, bune la inceput si dupa ceva timp devin rele. Si ramai ca prostu cu decizia luata si iar te intorci la starea de dinainte. Si tot asa ciclul se continua.
De-asta sunt de multe ori momente in care iti doresti sa ai o telecomanda cu care sa le inchizi gurile la toti.
De-asta sunt multe momente in care iti vine sa urli si sa devii autist.
E greu sa vrei sa iei o pauza cand lumea din jurul tau te bombardeaza cu sute de mesaje inutile.
Tot ce poti sa faci, pentru linistea ta este sa vezi, sa asculti, sa uiti si abia apoi sa mergi mai departe pe drumul tau.
Drumul tau catre ce vrei tu si ce te face pe tine sa te simti confortabil si catre ce te face pe tine sa iti tresalte inima din piept.
Si niciodata nu uita de bucuria lucrurilor marunte, pentru ca ea este facuta ca un talisman, pentru noi toti.
Nu are rost sa cauti frumusetea suprema in lucruri inaccesibile, cand bucuria suprema se afla in toate lucrurile din fata ta.
Si acum pune tu in balanta ce valoreaza mai mult? Frumusete suprema sau bucurie suprema?

balance

Sunt…

Saptamana asta am fost autista. Azi am fost autista.

Toata actiunea, toate visele, toate sperantele, toate s-au intamplat in capul meu. Nu pot exprima nimic, nu pot plange, nu pot zambi, nu pot sa tip, nu ma pot ascunde.

Am cazut in agonie, agonia unei sperante, agonia unui vis. Nu stiu ce vis, nu stiu ce mai visez, nu stiu ce mai sper. Am ajuns in punctul din care am cazut si am cazut atat de tare incat mi s-a rupt filmul.

Nu stiu cine sunt, nu stiu unde sunt,  nu mai stiu care este lumea mea.

Nici macar eu nu ma mai recunosc. Intr-un timp traiam clipa acum nu mai traiesc nimic, nici zile, nici secunde, nici ani. Nu ma mai recunoaste lumea.

In ce abis a cazut fericirea mea, in ce varf de munte mi s-a izolat identitatea, prin ce paduri s-au ascuns visele mele.

Nu mai pot iubi, nu mai pot uri, nu mai pot visa, nu mai pot plange, nu mai pot spera. In ce abis am cazut?

Nu mai pot simti nimic, ma simt ca o leguma. Ma simt o piatra ce sta de decenii pe marginea drumului si asteapta. Nu pot muri, nu pot trai…stau si astept nestiind ce astept.

Vreau sa fac multe, gandesc multe, iubesc multe, urasc multe dar fara rost, totul se intampla in capul meu, nu mai pot aduce nimic la realitate. Unde mi-a disparut fericirea care ma facea sa EXIST.

Am, stiu ca am sentimente, stiu ca am vise, stiu ca am sperante, dar nu le mai gasesc.

Simt ca am pierdut o lupta, dar nici macar nu stiu cu cine m-am luptat. Sunt boxeurul amnezic inghesuit in coltul ringului ce sta asteptand sa vina antrenorul sa-mi dea doua palme peste fata si sa ma trezeasca la realitate.

Cine ma mai salveaza, ce ma mai salveaza?

Sunt pierduta in negura si ma duc catre nicaieri. Am alunecat si am cazut in abis. Plutesc in deriva catre centrul pamantului, cel putin asa sper, dar forta gravitationala ma face sa alunec cu viteza spre miezul fierbinte al pamantului. Inca astept ingerul pazitor sa ma prinda si sa ma duca catre cer.

Nu mai stiu unde e cerul, nu mai stiu unde e marea, nu mai stiu unde e pamantul. Tot ce vad in jurul meu e intuneric, nici o urma de lumina. Sunt orbul care a vazut lumina odata dar acum a cazut din nou in intuneric, stiu ca sunt acolo, dar nu mai vad nimic.

Vreau sa plec, vreau sa visez, vreau sa rad, vreau sa plang, vreau sa simt, vreau sa traiesc. Dar totul se intampla in capul meu. Sunt pictorul orb care picteaza amintiri pe panze inexistente.

Bun venit in ziua mea de intuneric!

Pe 1.11.11 pentru noi

1.11.11 ce dată memorabilă
Și tot ce mă gândesc eu astăzi
Este că vreau iubire!
Vreau iubire!
Renunț la tot
Fără vreo clipă de gândire!

Nu vreau nimic
Decât pe tine
Nu vreau nici strofe
Nu vreau nici dor
Decât să fii tu și cu mine
În același amor.

Nu vreau să cred
Că sufletul tău cel cald și bun
Acum e o piatră
Aruncată pe drum.

Vreau să te ridic
Să te încălzesc la pieptul meu
Cu iubire și drag
Să fii doar al meu.

Sunt departe iubire
Gândul meu nu mai e la mine
Sunt goală de iubire, de gând, de trăire
Pentru că, dragă
Toate-s cu tine!

Dar sufletul e cald
Întotdeauna fierbinte
Aproape se topește
Când sunt cu tine.

Noiembrie vine,
Ba chiar a și sosit
Și nu zic azi
Ba poate chiar mâine
Să ne luam de mână
Să-i zicem împreună
Toamnă bine-ai venit!

Și greu e zodiacul
Și stelele parcă zbor
Să nu pot citi-n ele
Poveștile de-amor.

Și-o amintire dulce
Se scurge printre lacrimi
Și-o margine pustie
Se oglindește-n lacuri.

Și-un gând trist vine
Ostatică mă ia
Și mă obligă-n veacuri
S-aștept iubirea ta.

Și o aștept iubire
Pentru că asta
Îmi dă nemurire
Și o aștept…

Nu există frunze
Atâtea câte vise
Am eu pentru noi
Și toate-ți sunt promise

Și iată legământul
Ce noi l-am creat
M-a legat pe mine
De inima ta.

Și nu plec iubire
Nu plec
Aștept până mâine
Iubirea ta

Și mâine mi-e viața
Și poate azi mi-e norocul
Și ca din gheață
Să izbucnească focul!

Și asa jur iubire
Și-asa jur pe mâine
Și-așa jur pe timp
Și pe viața din fața!

Și dacă vreodată
Vreo îndoială vei avea
Gândește-te la mine
Și la promisiunea mea.
Că nu te las iubire!
Ci-aștept dragostea ta!

20111103-090945.jpg

It’s all about chemistry

20110412-101921.jpg

When I stand right next to you
No one feels it like I do
It’s a thing I don’t know what
But I know it gets me out of dark
When I stay and hold you close
It’s like I’ve just took my dose
When you’re far and no one knows
It’s like I’ve took an overdose
You’re my O2 in the air
Like a H2 in the water
Like the sulfur in the matches
Love is good for better catches
Loving you it’s like chemistry
A hole tab of love-ity
All the chemicals are definitions
Of the love in right conditions.
You have a smell I know you do,
And that’s the smell I’m tracking to,
It’s the smell of love, it’s true
No one feels it like I do.
When you took my hand into the night
I’m shaking, is that alright?
Yes I know that’s what I do
It’s really chemistry loving you.

20110412-102010.jpg

In rime, pentru tine…

Stropii de ploaie se lovesc de geam

Ma uit dupa tine, ma uit in zadar

Ma uit in zare si nu vad nimic.

Ma musc de buza, e doar un tic.

 

Cu sufletul rece, rece de dor

Ma uit catre cer si-mi doresc sa zbor

Sa vin catre tine, sa vin catre noi

S-ajung in clipa cand vom fi doar doi.

 

Vreau sa schimb timpul, vreau s-aduc zarea

Mai aproape de mine, sa n-aduc uitarea

Vise desarte nu mai visez

Visez doar noi doi si visez, si visez.

 

Uit de lume, uit de mine

Uit de tot cand sunt cu tine.

Tot ce zic e tot ce simt.

Tot ce cred e tot ce zic.

 

Plang si rad si rad si plang.

Totul e-un joc, alerg pe un camp,

Un camp de vise, un camp de noi

Astept cu nerabdare

Sa fim amandoi…

 

Ma pierd printre vise,

Ma pierd printre randuri,

Imi fac doar iluzii,

Alerg printre ganduri.

 

Uit si plang si trec mai departe.

Cu gandul la soare, ma intreb,

Ce greu imi va fi oare ,

Fara tine , la noapte ?

 

Adorm fara tine,

Ma trezesc fara tine,

O rutina barbara,

Incepe de maine.

 

Ce urat ce trist e-acum,

Ce frumos ce bine va fii cand ajung

Iar visez, iar mi-e dor

Doar inchid ochii si visez ca zbor.

 

Vantul bate tare, totul parca zboara,

Numai eu nu-s o frunza

Sa m-aduca acasa, sa ma bage-n casa

La tine, la tine iubitul meu, la tine…

 

Nu mai vreau aici

Vreau in brate calde,

Vreau vorbe dragute

Transformate-n soapte.

 

Soapte la ureche,

Ca o vorba vie,

Atunci cand le-aud

Sa tresar, sa plang de fericire.

 

Mai sunt cateva zile,

Dar parca-s niste ani.

Zilele doar mie,

Mi se par ca ani?

 

Nu mai plang iubire,

Incerc sa nu mai plang,

Dar uite ca plansul

Se transforma-n gand!

 

Doamne cate ganduri,

Trec prin mintea mea!

Este ca o gara,

Toate trec prin ea.

 

Sufletul meu viu,

Parca sa-ntristat.

Asteapta perechea:

Sufletul tau cald!

 

Asteptarea doare,

Mintea mea viseaza,

Sufletul meu plange,

Corpul ma tradeaza…

 

Oare cat mai tine,

Drumul meu spre casa?

Drumul meu in viata

Oare cand incepe?

 

Stau si tac.

Nici o vorba,

Nici un gand,

Nici un vis.

 

Dar nu pot, nu pot iubire

Nu ma pot gandi decat la tine.

Oare este rau, oare este bine?

Imi fac rau sau imi fac bine ?

 

Stiu ca dorul doare.

Simt pe pielea mea.

Dragostea nu doare.

Dar daca ar durea?

 

Nu, nu vreau sa ma gandesc la asta !

Te iubesc pe tine si cu asta basta!

Si voi astepta oricat e nevoie,

Sa ajung la tine, sa te iubesc in voie.

 

Iata ce-am gandit!

Ti le pun pe-o foaie!

Nu stiu ce-i cu mine,

Dar astazi, pentru tine,

Am gandit in rime…

 

 

Real story…

4 februarie 2011 ora 13:25

Stau in Edgar’s la masa de la geam, un ceai, o tigara… Ma uit pe geam si vad gheata, poate pentru ca e 4 februarie dar sigur nu e doar atat, privesc chipurile oamenilor. Zambete false, superficialitate, fete schimonosite de stres, pilctis, frig, tristete. Toti se grabesc, unde oare? Pentru ce alearga?

In fata mea la masa stau 2 indragostiti, din jumatate de ora cat am stat aici aproximativ 25 de min s-au sarutat, putine vorbe, doar placere carnala. Un pic mai incolo doua fete tinere stau de vorba cu un domn mai in varsta, sunt foarte incantate de povestirile lui si par vulnerabile, pe una au sunat-o parintii, a iesit in fuga afara, poate i-a mintit.

E ciudat! Stau singura la masa dar nu sunt singura, il simt pe el aproape, atat de aproape, poate pentru ca e in sufletul meu? Oare e real? Sunt reala? Chiar traiesc o poveste. A inceput cu „a fost odata ca niciodata”, ce ciudat! Chiar traiesc un vis. Nu ma gandesc la nimic si totodata ma gandesc la atat de multe, ce paradox! Lumea mea a fost data peste cap Doamne cat e de placut!

Trebuie sa plec, ma despart de sufletele reci, de superficialitate. Vine printul din povestea mea, plec din realitate si ma cufund in basmul meu real…Ciudat de placut ! Inima imi iese din piept, numara secundele pana ajunge.

A venit!

Ce vis!

Am plecat spre curcubeu!

Mi-e dor!

Zgomotele curg in rauri de lumina, oare ce sunt aceste zgomote? Sa fie tipetele sufletelor disperate? Sa fie doar ceea ce umple golul din mintea mea sau este chiar tipatul sufletului meu sfasiat de dorul tau, transpus intr-o mare de ecouri si acoperit de o falsa perdea de lumina? Nu stiu daca tu imi auzi strigatul sufletesc si daca imi simti lumina. O sa zbor spre cer sa culeg aripi de ingeri prin care sa iti trimit bucati din sufletul meu, pe care sa le tii ascunse pana cand ma intorc, sa imi reintregesc sufletul gata vindecat de bucatile ce mi le vei tine caldute langa inima ta.

M-am regasit pe mine, dar cand ma uit in oglinda parca lipseste ceva. Stiu! Lipsesti TU, tu care trebuie sa umpli golul de langa mine.

Sunt inconjurata de atatia oameni si atatea suflete care imi transmit caldura, dar inima mea tot e rece, caldura ta e totul! Ma invioreaza dimineata, ma linisteste inainte sa adorm, ma bucura in timpul zilei.

Sufletul meu tresalta la fiecare sunet al telefonului, poate e de la tine. Trupul imi vibreaza cand iti aud vocea. Imi repet in minte clipele alaturi de tine, si mi-e dor, mai vreau, mai vreau timp cu tine, mai vreau sa vad zambetul tau cald, mai vreau sa ma saruti cu pasiune, mai vreau „TU”.

Stau intr-un birou gol, gol de caldura, gol de „tine”.

Ma gandesc si scriu, las pixul sa imi puna sufletul pe foaie, il las sa contureze literele caligrafic, pentru ca dorul meu sa fie cat mai bine inteles. Imi transpun sufletul in randuri si imi las mintea sa zboare catre tine…

MI-E DOR!